Mâna, mai rapidă ca ochiul
Bogdan Adrian Milea este absolventul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, la secţia actorului Marian Râlea. În timpul cursurilor liceale urmate la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu a urmat şi cursuri de artă dramatică cu actorul Ioan Alexandrescu de la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Pe principiul „mâna trebuie să fie mai rapidă decât ochiul”, antrenamentul cu cărţile de joc trebuie să fie unul susţinut. „La iluziile cu cărţi de joc trebuie antrenament deoarece trebuie să dobândeşti dexteritate. Cel puţin o oră pe zi trebuie să mă joc cu cărţile. De la apariţia în buzunar a unei cărţi pot să transform un pachet de joc într-o singură carte. De când am început să mă antrenez, am strâns peste o sută de trucuri şi doresc să fac cât mai multe, dar recuzita este foarte scumpă. Pentru un spectacol de 45 de minute trebuie să scot din buzunar o sută de lei deoarece în magie totul costă”, susţine tânărul. În timpul numărului de magie, iluzionistul trebuie să se plieze pe dorinţele spectatorilor, să intre în mintea lor. „Trebuie să creezi o anumită atmosferă în care comedia, pentru că este nevoie şi de glume pentru a întreţine spectacolul, trebuie să se combine cu trucurile. Este chiar o provocare deoarece trebuie tot timpul să adaptezi şi să inventezi. Aici mă ajută foarte mult şi actoria pentru că în primul rând trebuie să fii actor”, explică magicianul.
Clown pentru grădinari
„Dorinţa de a practica iluzionismul a plecat din anul doi de facultate când îmi cumpăram foarte multe cărţi. Atunci am găsit o carte în engleză despre iluzionism de care nu m-am mai putut desprinde. Încet-încet am început să colecţionez cât mai multe, pe lângă care am adăugat mai multe lucruri care mă ajutau”, declară Bogdan. Venit la Târgu Jiu din capitala culturii, tânărul fachir, aşa cum îi place să se autointituleze, spune că oamenii nu prea sunt receptivi la numerele de magie deoarece ei caută secretul, fără să se bucure de trucuri. „Toţi caută răspunsul oricărui număr de iluzionism şi dau tot felul de variante care nu sunt adevărate. Din acest motiv ar trebui să existe mai multă înţelegere din partea publicului”, explică acesta. Cei care se bucură însă de prezenţa tânărului sunt copiii de la grădiniţele în care joacă rolul de clown. „Sunt chemat cu trupa mea şi în faţa copiilor cărora doresc tot timpul să le aduc zâmbetul pe buze. Aici mă ajută foarte mult şi timpul petrecut alături de trupa Abracadabra a profesorului Marian Râlea”, explică Bogdan Milea.
Vrea pat de cuie
Numerele de fachirism nu se limitează doar la suflatul focului. Nici mersul pe cioburi sau transformarea unui trandafir de hârtie într-unul adevărat sau a apei în gheaţă nu îi sunt străine celui care doreşte să devină un adevărat fachir. „Am comandat deja un pat de cuie pe care îl aştept cu nerăbdare. Pot să mai înghit lame pe care le scot apoi înşirate pe aţă. Cel mai mult sunt gustate trucurile cu efect vizual, dar pentru acestea este nevoie de foarte mulţi bani. De aceea doresc să îmi fac o trupă pentru a putea cumpăra mai multe trucuri”, mai explică tânărul iluzionist.
ANA ANDREI
http://www.impactingorj.com/Arhiva/Ianuarie2009/impact28.01/social.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu